L-am vazut de doua ori, in doua saptamani. Prima oara, intr-o vineri dupa-amiazazi, dupa o escala scurta la Zurich. Lilica ne-a pescuit de la aeroport, am lasat bagajele acasa si, cum copilul dormise tot drumul dintre continente (URA! URA!URA!), l-am instalat frumos in carucior si am iesit sa-i aratam orasul.
Amsterdamul era exact asa cum il lasasem acum 5 ani, poate putin mai insorit si mai cald. Atunci era inceput de noiembrie, acum sfarsit de septembrie. Paul savura forfota de pe strazi, multimea de oameni si biciclete, iar eu incercam sa absorb totul in camera foto. Oh, dar cat de dor mi-a fost! Cladiri inguste si cochete, cu usi dantelarite si geamuri inalte, ape cu poduri mici de piatra, barci de calatori si barci de locuit.
Lilica sugereaza sa tragem un tur cu barca. Ne asezam pe ultima bancheta. Paul e in al noualea cer: “Apaaa!, Barcaaaaa! Masina!!!”, tipa la intervale regulate. O fetita cam de varsta lui, calatoare si ea in aceeasi barca, incearca sa repete cuvintele romanesti, dupa el. Aproape ca imi vine si mie sa tip: “Vacantaaa! Europaaaa! Viiiis!”. Ma opresc la timp, remarcand privirile insistente ce mi le arunca peste umar, un domn tinerel si incruntat de la masa vecina. Ii spun “I’m sorry” in numele plodului si imi vad mai departe de calatorie. Domnul nu pare multumit de scuzele mele si incepe intr-o romaneasca perfecta sa-mi tina o prelegere lunga si nervoasa despre cum sa-mi educ copilul. Dau aprobativ din cap si renunt sa intru in joc, desi as putea sa-i spun ca, daca vrea liniste si intimitate cu domnitza de langa-i, ar trebui sa inchirieze o gondola, nu s-o plimbe cu o barca publica, pentru 8 euro pe ora. Anyway, ora cu barcutza trece repede, ne dam jos si facem cunostiinta cu fetita-ecou: americanca din Seattle 
Incercam sa ne mai plimbam pe doua-trei-zece strazi, insa Paul adoarme in carucior. O luam usor spre casa, unde trebuie sa urcam o gramada de scari aproape verticale si foarte spiralate.
A doua zi in Amsterdam, o luam din nou la picior, dupa o cafea machiata-fermecata, savurata la ultimul etaj al unui apartament cochet si romantic, peste drum de Grand Hotel. Afara e soare si cald si bine. Din motive de siguranta copilului, ne postam intr-o cafenea fara terasa la apa, dar cu geamuri mari, larg deschise.
Ce imi place cel mai mult aici? Barcile din lemn lacuit, clasice si atat de romantice; barcile-locuinta, in care se vede un pat nefacut din dormitor, rufe intinse la uscat, pe ponton, si chiar o terasa cu flori. Lilica imi spune ca primaria a aprobat aceste locuinte plutitoare, din cauza unei crize majore de spatiu locuibil, prin anii ’80. Mai ca-mi vine sa pun “Sa locuiesc trei luni pe o barca plutitoare, in Amsterdam” pe Lista Vietii , care trebuie oricum completata.
Si cu asta, prima oprire la Amsterdam ia sfarsit. Luam trenul spre Dortmund si, de acolo, avionul spre Cluj. Dar despre Romania, intr-un episod viitor.
2 comentarii
octombrie 14, 2009 la 1:36 pm
Cam frumos la Amsterdam
octombrie 14, 2009 la 7:32 pm
Mda