She’s my hero

Jump to Comments

De obicei, cand se intampla sa imi amintesc un vis interesant in detaliu, i-l scriu Laurei pe email. Uneori, pentru ca era si ea in vis, alteori pentru ca mi-e jena sa-l pun pe blog. Azi-noapte, a fost unul ce le-a intrecut pe toate de pina acum. Ready?

Here we go: se facea ca am mers cu sotul si fiul, in vizita la Ambasada Cubei. Era undeva in America, nu sunt sigura ca in Chicago. Si, la un moment dat, soldatii cubanezi ce pazeau cladirea, ne inchid inauntru si incep sa ne ameninte cu pistoalele. In invalmaseala creata, io si Paul ne inghesuim pe jos, intr-un colt, hubbie in partea opusa a incaperii. Un soldat mic de statura si grasut, vine cu pistolul indreptat spre mine  si i-l pune lui Paul in spate. Nu mai puteam nici respira de frica si soc. Si incep sa-i turui soldatului ca nu poate face una ca asta, ca sigur are si el cativa copii pe acasa, cum s-ar simti el in locul meu, bla-bla. Nesperat de repede, il conving sa nu-mi impuste copilul.

Intre timp, hubbie si cu inca cativa scapa, io alerg innebunita pe scari de serviciu si coridoare. Ajung in curte si dau, in sfarsit, peste poarta mare de fier. E inchisa. La poarta, o vad pe Michelle Obama (!!!), care se pregatea sa intre in Ambasada. Ii spun ca trebuie sa ma ajute, daca nu pe mine, macar sa-mi salveze copilul. Michelle il ia din bratele mele si-l pune intr-o geanta mare, ce-o cara pe brat.

Eu ajung din nou in cladire. N-o mai vad pe Michelle, nu stiu nimic de Paul. Intr-o sala la etaj, vad o gramada de militari cubanezi, fumand si vorbind aprins, in jurul unei mese mari. Profit de neatentia lor si caut din nou drumul spre iesire. Intr-un final, ajung in strada. Pe trotuarul opus, ma asteptau hubbie, Paul si Michelle. Sunt cum nu se poate mai fericita. Traversez, ne imratisam si mergem cu totii la lunch!

The end.

17 comentarii

Filed under Copilaresti, Only in America, Uncategorized

Etichete: vise