Sâmbătă am luat primul contact oarecum direct cu viaţa de suburbie. După ce am vizitat câteva case de vânzare, în orăşelul în care vrem să ne mutăm, ne-am oprit la un festival local. Ne-am plimbat, am mâncat, ne-am uitat în jur şi ne-am speriat fiecare de propriile gânduri: this is not what I want!
Io eram aproape in pragul atacului de panică. Fiecare familie avea 2-3 copii mici, iar femeia era din nou însărcinată. Paradisul copiilor şi al gravidelor. Taţii se încadrau perfect în tiparul “investment banker”; fericit în masculinitatea lui ca-şi poate permite să-şi ţină nevasta făcătoare de mulţi copii acasă.
Când, în final, am început amândoi să ne spunem cu voce tare temerile, am descoperit că nici unul din noi nu mai era sigur că vrea să se mute din Chicago.
Hubbie a zis că s-a simţit “like I was in Law School all over again, being surrounded by people I have nothing in common with”. Nici io nu sunt convinsă că, dacă vreunii din ăştia ar fi vecinii noştri, i-am putea invita la mici pe grătar. Nu prea se potrivea nimeni cu portretul-robot al omului de rând din “Midwest”: prietenos, amabil şi zâmbăreţ.
Tot drumul spre casă, ne-am conversat pe tema asta şi am ajuns la concluziile următoare, pe care le-am pus şi sub formă de sondaj, întrucât m-ar interesa nişte păreri/opinii la rece şi neimplicate.
Chestii de luat în considerare: orăşelul este în fiecare an în “Top 10 places to live in USA”, ambele licee sunt în primele 3% din America, vrem o casă cu curte şi grădină neapărat, orăşelul ăsta chiar are un farmec al lui, e vechi de pe la 1830.
Update: Poate nu-i tocmai cea mai buna idee sa te uiti la “Revolutionary Road” cand te intrebi cum o sa te afecteze, oare, viata in suburbie. OMFG, depresiv de la cap la coada! Si, totusi, mi-a placut teribil…
17 comentarii
iunie 24, 2009 la 1:48 am
eu am votat pt faza cu închiriatul. nu poţi ştii până nu testezi. decât să-ţi pară rău că nu ai încercat, mai bine să-ţi pară rău că ai făcut-o.
iunie 24, 2009 la 11:46 am
Singura problema e riscul ca pretul la case sa creasca, la fel ca si rata dobanzilor…
iunie 24, 2009 la 5:32 am
auzi, dar mie optiunea doi imi suna suspect de mult exact ca optiunea trei. adica va sacrificati un pic, pe urma ajungeti la concluzia mareata ca “eh, e bine pentru copchil, lasa ca we can do this” si uite asa, ramaneti stuck intr-un episod din super nanny.
iunie 24, 2009 la 11:47 am
Pai daca optam pentru optiunea doi, poate ne dam seama daca ne rezista nervii la un sacrificiu pe lunga durata
iunie 24, 2009 la 5:32 am
(nu ma pot abtine) urmaresti Mad Men?
)))
iunie 24, 2009 la 11:49 am
Nu, dar ma auzit ca e foarte bun. Ma gandeam sa le inchiriez pe dvd.
Currently watching: Weeds, Nurse Jackie, Saving Grace. Le recomand cu caldura
iunie 24, 2009 la 12:26 pm
Hai mai ca nu-i asa boring viata in suburbie
…
…
Eu am votat cu prima optiune … si sa-ti zic de ce … cam asa temeri aveam si eu cu multi ani in urma … city girl …mi-e era groaza ca nu o sa ma acomodez, de fapt in ultimul an de stay home mom in suburbie, chiar am fost la un pas sa o iau pe aratura …
dar, lucrurile s-au schimbat … in bine …
la mine plusul la balanta a fost cind am realizat ca e chiar fain sa locuiesti intr-o comunitate de familii cu copii, stai pe terasa si-ti bei cafeaua in timp ce pruncii alearga pe strada, sa ai vecini binevoitori si saritori …
uff, nu vreau sa scriu un post kilometric, dar eu m-am obisnuit si imi place … o sa ma mut inapoi in city cind pleaca odrasla la colegiu, maybe
sunt multe chestii cu care nu avem nimic in comun, dar am selectat … de exemplu eu nu ma simt comfortabil in prezenta mamelor din pac (asociatia aia din scoli, la voi cred ca e pta), nu am nimic in comun cu ele si gata … nu suntem genul de familie care sta numai dupa fundul copilului, eu nu fac simbata placinte si cookies sa impart la toata strada si nici husbandul nu si-a luat minivan sa care toti pruncii din vecini la soccer si piscina:) …ne-am selectat amicii printre familiile cu care putem imparti aceleasi griji, activitati, hobbyuri …
imi iau doza de city 4 zile pe saptamina si in cele mai multe cazuri si in weekend …
dar nimic nu e mai reconfortant dupa o zi de munca, aglomeratie, trafic, zgomot, decit sa ma relaxez in linistea casutei mele … in functie de anotimp, la gura sobei sau pe terasa plina de flori:)…
iunie 24, 2009 la 12:31 pm
Foarte incurajator ce zici tu, multzam.
iunie 24, 2009 la 12:28 pm
Good luck cu orice decizie veti lua
iunie 25, 2009 la 4:19 am
iunie 25, 2009 la 1:10 pm
noah, aţi decis? sau mai durează o vreme?
iunie 25, 2009 la 4:03 pm
N-am decis inca….
iunie 25, 2009 la 10:33 pm
stii ce ma framanta pe mine totusi, de cand mi-ai spus povestea? de ce liceele astea top 3 la suta din America provin din medii asa de (as putea spune) nasoale, si ma refer la oameni cu nasul pe sus, ca nu existe confuzii. Io oricum vin la mici pe gratar oriunde te muti.
iunie 25, 2009 la 11:15 pm
Pentru ca astia au nasul pe sus, din pricina banilor; care bani ii ajuta sa atraga profesori buni in scoli, pe care isi permit sa-i plateasca mai bine.
In plus, in N., isi permit toate extravagantzele astea de scoli, pentru ca foarte multe firme au sediul acolo si colecteaza enorm la taxe.
Sa nu uiti ce-ai zis cu “oriunde”
iunie 26, 2009 la 10:17 pm
Lasa, ca daca sunt cumva prea foarte nasoi, tragem perdeaua cand venim la gratar. Dar or mai si draguti si de treaba, cu (un oarecare) simt al umorului. Sper. “Oriunde” ramane oriunde
iunie 26, 2009 la 3:49 am
re. Revolutionary Road: mda, observa ca te-am intrebat de mad men si nu de asta!
sincer insa, nu am inteles punctul ei de vedere, cautarea……nu mi s-a parut reala, ca sa zic asa
iunie 26, 2009 la 8:26 am
Mie mi s-a parut femeia plictisita pina dincolo de panzele albe. Cauta altceva…e clar ca totii anii aia o adusesera intr-o depresie totala. Mie imi plac filmele cu oameni deprimati/neurotici…