Fumi a fost unul din cei trei mentori ai mei, cand am inceput sa lucrez in presa. Era in toamna lui ‘97 si el era redactor-sef la Ziarul de Cluj, cel mai profii ziar local din oras, de pina in prezent. Pe bune! (Am si argumente, nu ma laud aiurea; le voi prezenta odata, cand m-or apuca piticii cu “Ziarul”)
Anyway, de la Fumi am invatat niste chestii absolut esentiale:
1. Am invatat cum sa scriu dintr-o stire de 700 de semne, un articol de 1800, numa’ bun de pus deschidere pe prima pagina (Numa’ cine a scris vreodata la ziar stie ce inseamna sa-ti vezi articolul semnat de tine, deschidere de ziar). Stirea respectiva nu era cine stie ce si mi se parea ca efectiv n-am ce sa mai adaug, care sa nu sune redundant si aiurea, iar Fumi ma implora s-o fac de 1700 minim. Si, infuriat de asa-zisa mea neputinta, se aseaza la calculatorul meu si imi arata, litera cu litera, cum faci din cacat bici, care mai si pocneste 
2. Alta data, tot la Ziarul, am avut ideea unui reportaj, despre ce inseamna sa fii macaragiu si sa muncesti toata ziua intr-o cabina mica si stramta, pe deasupra tuturor. Asa ca m-am dus intr-o pauza de masa si am povestit cu mai multi macaragii, m-am intors si am scris un articol mult mai sec, decat imi inchipuisem c-o sa iasa. Dupa ce mi-l citeste, Fumi ma cheama la el in birou si ma intreaba daca ma suisem pe macara, ca sa discut cu oamenii aia. L-am intrebat daca e sanatos la cap, iar el mi-a raspuns ca, daca maine nu ma sui pe macara (CA SA POT VEDEA CU ADEVARAT CE E ALA MACARAGIU), ma da afara. N-am avut nici un dubiu ca n-o sa se tina de cuvant, asa ca a doua zi, m-am suit pe-o macara mai inalta decat al zecelea etaj de bloc, am povestit cu omul sus, in cabina, si mi-a iesit un reportaj excelent, pe care il vad si acum, intins peste paginile 6-7, cu macarale tifetzate
3. Lectia asta e mai recenta, dateaza cam de prin aprilie, cand Fumi a venit la Chicago (el acum preda Stiinte Politice la o universitate in Indiana). Fara multe ocolisuri, imi zice: “Ana, primul meu rai, musai sa slabesti”! M-am dezechilibrat usor de pe picioare; fiind in America de oareshce vreme, m-am dezobisnuit sa mi se spuna lucrurile verde-n fatza. L-am asigurat ca am inceput sa alerg, m-am inscris la sala, bla-bla. “Lasa astea, aia din lagare nu de la alergat au slabit”, a mai zis.
Chit ca eram foarte constienta de kilogramele mostenite in timpul sarcinii, nu eram io foarte disciplinata in ale dietei. Asa ca dupa discutia (dureroasa, cum dracu’ altfel?) cu Fumi, ca dupa episodul cu urcatul pe macara: un shut in fund, un pas inainte. Si din mai pina august, am ajuns de la 70 la 60 de kg… and counting. Ce sa mai zic decat “multzam”?!
Ce vroiam de fapt cu toata introducerea asta? Sa va spun ca Fumi are, in sfarsit, blog. In plus, tocmai i-a fost publicat un articol in Dilema Veche, despre nemaipomenita lui calatorie initziatica pe Amazon. Mergeti de cititi. N-o sa va para rau.
8 Comentarii
august 29, 2008 la 7:33 am
acuma…intre noi fie vorba….aia cu urcatul pe macara iti dai seama ca numai in Romania se poate intampla? ce health and safety regulations incalci daca ti se nazare sa te cocoti tu acolo in US de exemplu?!
august 29, 2008 la 1:03 pm
…:)) saru’mana! ce pot sa mai si spun? Servim presa? principiile? Oricum, am avut parte de oameni extraordinari (”petre, asta suna ca dracu’:)) – si-acum, daca stau sa ma gandesc, in presa e ca si-n viata (pai nu e presa o viata distilata?): pana la urma urmei – urma care scapa turma – cand tragi linia si faci socotelile, nu e despre ce ai facut, ci despre oamenii pe care i-ai cunoscut…
@ departe – pai tocmai asta era farmecul unei prese non PC:)
august 29, 2008 la 3:31 pm
Nu stiu daca ti-am spus vreodata, Ani, ca Fumurescu mi-a predat “Securitate Europeana” la Studii Europene; era asistentul prof.Marga. Nu l-am vazut de prea multe ori, insa aparitia lui a facut nota distincta; nu apartinea tiparului academic cu care eram obisnuiti pana atunci. Imi amintesc ca tocmai se intorsese din State si de cum a intrat in sala, s-a suit pe catedra cu picioarele pe banca din fata, ne-a spus sa ne relaxam, ca pe viitor putem sa ne aducem snackuri, cafea etc in clasa si a inceput sa ne relateze despre americani cum “consuma in draci” si despre societatea de consum etc.
Doar cand am inceput cursurile la univ. de aici am realizat “de unde venea el”. Daca am putea merge la o bere pe terasa cu profii de aici, parca parca ar mai merge
august 29, 2008 la 6:39 pm
fumurescu. știi ce mi-a spus la un moment dat după ce am ajuns ”șefa” departamentului monden? (șefă, vorba vine, că eram eu și cu mine în tot departamentul). eram pe terasă la gente, pe la amiaz. ține minte de parcă a fost azi. era în pantaloni scurți până la genunchi, cu un tricou alb și cu vesta lui bej, de pescar. își ținea, evident, pipa în gură și încerca să îmi explice cum trebuie să arate pagina de monden. avea încă amintirea nadiei crișan în minte. așa că s-a uitat la mine și mi-a zis așa. citez: ”te-am adus aici să bei, să fumezi și să te fuți!” eu nici nu beam, nici nu fumam, iar de futut o făceam doar cu iubitul meu. eram (și sunt încă) genul cuminte. dar ăsta era modul lui de a-mi spune că trebuie să fac orice ca să aduc știri bune care, la o adică, să poată da deschiderea de ziar. noroc că la nici două săptămâni după discuția asta s-a închis ziaru’. cine știe ce ajungeam.
)))
și, culmea, nu m-am putut supăra pe el. știam sigur că nu o să fac veci ce a zis și știam că maxim într-o lună zbor afară dacă nu ajung să dau știrile care le vrea, dar tot nu m-am putut supăra pe el. naiba știe de ce
)))
ps: între timp mi-am făcut surse fără să beau, să fumez și să mă fut
august 29, 2008 la 9:46 pm
Departe: e clar ca numai in Romania era posibil, da’ a fost un exercitiu bun, atat profesional, dar mai ales personal. Se pare ca io intotdeauan am nevoie de cineva din afara, sa-mi arate ca limitele mele sunt mai departe decat cred io ca sunt.
Fumi: Inca mai am suplimentul ala cu poza cu noi toti pe schela; il mai scot din cand in cand, il sterg de praf si ma minunez cum eram si care pe unde am ajuns. ahhh…
Ramo: categoric, nu imaginea clasica de prof universitar…
. Cum sa mergi cu profii la bere aici, cand pina in anul 4, astia n-au varsta legala de baut??? haha 
Laura: clar se gandea la Nadia si la sacrificiul total
septembrie 1, 2008 la 2:38 am
E noroc, e şansă mare să ai mentori aşa de reuşiţi. De fapt e şansă de ambele părţi…
septembrie 2, 2008 la 3:27 pm
Go, Go Ana! Si spor la schimbat garderoba!
Si sa iei o sticla de vin si lu´Fumi!
care Fumi abia astept sa il citesc mai departe, dupa ce scapa de angoasele astea tehnice!
septembrie 16, 2008 la 10:13 pm
Lacireaso: merci, merci; cre’ ca pe Fumi nu l-am vazut band altceva decat bere, in toata viatza mea. Da’ poate ma insel