Io iau fotbalul foarte in serios. Si asta de pe vremea cand aveam cam 3 ani si tata ma ducea la meci la “U”. Cand veneam acasa, stiam sa-i spun mamei toate minutele importante ale jocului, cine a dat gol si cate pahare de coniac sau halbe de bere a baut tata la Chios, dupa meci.
Cand am crescut mai mare, prin gimnaziu, am invatat cum sa ma furishez printre genunchii si coatele muncitorilor de la Flacara, in primul 35 sau 46, care oprea in statie, ca sa ajung acasa in timp pentru meciul Steaua-Dinamo. Am fost mare stelista. Nu-mi mai amintesc exact cand am renuntat sa fiu stelista, dar s-a intamplat treptat, dupa ’89.
De cand traiesc de partea astalalta a oceanului, nu ma mai preocupa decat echipa nationala sau evolutia CFR-ului, echipa care in 2001, cand am plecat io din Cluj, era in Divizia C. Echipa care azi e campioana Romaniei!!!!
In prezentul foarte prezent, sunt super excitata (da, excitata am zis, desi stiu ca traducerea corecta din engleza ar fi exaltata, asa cum un cititor/oare al/a blogului mi-a atras odata atentia :) ), asadar sunt in starea asta din pricina EURO 2008 care, THANK GOD, se da pe ESPN. Numai ca se da la ore cand io sunt la serviciu, asa ca programez cu atentie la inregistrat, fiecare meci.
In zilele cand Romania are meci, sunt atenta sa nu deschid din greseala vreun blog sau site romanesc, unde as putea vedea rezultatul, inainte de a vedea de fapt meciul. Cand imi suna telefonul si sunt amici romani, sunt atenta sa le spun din prima sa nu care cumva sa spulbere supriza si suspansul.
Numai ca sunt neshte prieteni, care nu merg la serviciu si au norocul sa stea acasa si sa vada meciurile live. Si cand Dendria m-a sunat dimineata, parca-parca banuiam care e motivul, asa ca i-am zis din prima: “Daca-i despre meci, nu vreau sa stiu nimic”. Si ea rade si inchide. No, cum sa nu te prinzi ca daca inchide, inseamna ca e despre meci si daca rade, inseamna ca ai nostri au dat gol. Futu-i mama ma-sii! S-a spulberat surpriza. Ma gandesc totusi ca e inceputul meciului si multe se pot intampla, pe care io n-o sa le stiu dinainte, asa ca totul nu e pierdut inca. Imi jur ca nu mai raspund la nici un telefon.
Numai ca, doua ore mai tarziu, ma suna prietena Corina, taman din Romania, si desi vreau sa-i spun din prima sa nu pomeneasca de meci, ne luam cu povestile, despre copchii si barbati si fosti colegi de clasa care se casatoresc maine, si la un moment dat imi zice asa, ca din senin: “A, ne-am uitat si la meci azi”. La care io incep sa urlu, in plin centrul orasului: “NU-MI ZICE!!!! NU-MI ZICE!!!” . Neshte turisti asiatici, cu vesnicele camere foto legate de gat, se uita la mine ca la o nebuna.
“…o facut egal…” mai aud in telefon. Aproape imi dau lacrimile. Am exact senzatia din copilarie cand mama mi-a zis ca de fapt “Mosul” sunt parintii…
iunie 13, 2008...8:35 pm
Anutza microbista
Jump to Comments
Lasă un Răspuns