iunie 10, 2008...10:44 pm

P de la palarie

Jump to Comments

De cate ori mergem in parc, Paul nu mai poate de fericire cand vede copii. Scoate sunete de bucurie, rade, le face cu mana, se apropie catinel-catinel si incearca sa le atinga fatza. Nu stiu, sincer, cu cine seamana asa prietenos si sociabil. Ultima data cand am fost in parc, s-a apropiat in felul descris mai sus de o fetitza ceva mai mare ca el. Adica cu vreun an, doi, nu cine stie ce adolescenta cu figuri in cap. Si la zambetul lui plin de speranta, fata i-a raspuns cu o incruntare din nas, frunte si privire, de io am inghetat. Spre deosibire de mine, Paul a uitat-o la vederea urmatoarei fetite. IO NU! Nobody rejects my kid! EVER! :)

5 Comentarii

Lasă un Răspuns