Azi am realizat ca sunt intr-adevar o tzaranca romanca, la capatul pamantului. Noul meu job presupune o gramada de interactiune cu clienti. Nu fatza in fatza, cu mai mult “virtual”. Si, nu stiu cum se face, dar de cate ori vad un nume romanesc, imi tresare inima. Mai mult, ori de cate ori vad ca vreun coleg se intretine cu cate un client care are nume 100% romanesc, aproape intervin in discutie. Si ii intreb de unde sunt din Romania, cand au venit in State etc.
Si astazi ma intrebam oare de ce sunt eu asa exaltata cand dau de romani. Singura explicatie pe care am gasit-o e ca aici, la atata amar de departare de casa, ma comport exact ca mama sau tata, cand se intalneau cu vreun consatean de-al lor prin Cluj. Se opreau in mijlocul drumului, se pupau, “ce mai faci”, “ce fac ai tai”, “pe cine ai mai vazut” etc. Si se bucurau efectiv de intalnirea cu respectivul.
Asa ca azi mi-am dat seama ca nu sunt decat o tzaranca neaosa la capatul lumii.
4 Comentarii
iunie 26, 2008 la 12:38 pm
asta nu e neapărat ceva rău. şi eu am aceeaşi reacţie şi, de când sunt aici, am aşa, un soi de mândrie pe care acasă n-o aveam (sunt din braşov de fel, dar locuisem în ultimii ani la bucureşti, unde nu prea dădea bine să mă pretind din provincie). iar ca să mă explic, nu tot ce ţine de românia e prost şi urât şi nasol (fac o vizită acasă în curând, te anunţ dacă-mi schimb impresia).
iunie 26, 2008 la 4:43 pm
Nu zic ca e rau, da’ e ciudat.
Si io merg acasa in curand
octombrie 1, 2008 la 8:53 pm
@”[...]Si ii intreb de unde sunt din Romania[...]” – pentru a fi taranca veritabila, ar trebui sa-i intrebi si de-ai cui sunt din Romania
octombrie 1, 2008 la 10:14 pm
Eduard: