mai 1, 2008...10:50 pm
Romanca pina la moarte. Si dincolo de ea
Citind postul asta despre romani plecati si zbaterile lor, mi-am amintit o conversatie recenta. Eram in masina cu sotul si ai lui parinti, bateam drumurile prin Missouri si povesteam de moarte (stiu, suntem o familie vesela si hazlie; cine vrea sa fie bine dispus sa ne caute!). Hubbie si tac-su ziceau ca lor nu le pasa daca-s incinerati sau nu, ca “Who the fuck cares, you’re fucking dead anyway!”. Foarte adevarat. Insa… Soacra-mea zicea ca ea nu vrea sa fie incinerata, pentru ca a auzit ea ca se pun mai multi deodata pe gratar si ca e foarte probabil ca urmasii tai sa primeasca cenusa altuia. Mie nu-mi place ideea de incinerare pt simplul motiv ca nu imi pot imagina cum ash sfarai EU INSAMI, pe gratar. Deci, io cu soacra-mea vrem in pamant.
Si io le-am spus ca pe mine sa ma trimita in Romania, ca io numai acolo vreau, la tzara, la bunici, singurul loc de pe lumea asta unde ma simt ca in Rai (nici Tahiti nu-i departe, da’ inca n-am fost, numa’ din poze zic ce zic). Si socrela cand a auzit a fost foarte surprinsa, ca cum adica nu vreau io sa fiu ingropata aici, langa al meu sotz si aproape de copchil etc.
N-am stiut exact ce sa-i spun, decat i-am cantat aia cu “acolo este tzara mea si neamul meu cel romanesc”, da’ ea, cum nu stie o boaba romaneste, nu prea m-o inteles. Foarte ciudat, dar nu pot sa concep sub nici o forma sa raman pe vecia viitoare aici, chit ca s-ar putea foarte bine sa traiesc mai multi ani aici, decat cei 25 ce i-am trait in Romania. Tot “piciorul de plai” si “gura de rai” is ale mele si fara ele nu vreau.
10 Comments
mai 1, 2008 at 11:42 pm
vai, imagineaza-ti ca ganduri din astea m-au batut zilele astea, acum, inainte de o casatorie care ma duce la mii de kilometri de casa. că sa fac un testament, ceva, pe mine sa ma aduca acasa, in caz de Doamne fereste chiar acum, dar mai incolo inevitabil!
mai 2, 2008 at 4:43 am
Doamne Fere’, vorba aia :)) Bai, in tara in tara, dar mai gandeste-te daca nu vrei totusi langa sot, vorba aia, mai ai cu cine schimba o vorba, altfel s-ar putea sa te plictisesti….
mai 2, 2008 at 4:44 am
ok, si oarecum off topic dar ma roade curiozitatea, unde pleci, Monica? Sa fie intr-un ceas bun si casa de piatra :0
mai 2, 2008 at 7:33 am
@Departe: vai, nu chiar departe m-oi duce, multumesc de urari, dar, in febra impachetarilor, nu stiu de ce, imi veni si gandul acela, ca mi se spune ca sunt hazlie si eu
si am inceput sa caut repere de timp si legate de trecerea dincolo a familiei mele…ca daca m-oi duce inaintea alor mei din neamul meu cel romanesc, mai bine sa ma jeleasca ei acolo unde e tara mea, decat nimeni pe pamant strain 
mai 2, 2008 at 11:17 am
fenomenal, spune dom’le macar continentul, sa ma lamuresc si eu, ca altfel imi fac vise ca vii incoa’
(sorry, Ana, ca ne conversam aici in gradina ta)
personal as prefera sa nu ma jeleasca nimeni, ca asa cum ziceam, ideea e sa am un companion de groapa, cum ar veni, ca eu ma plictisesc repede.
mai 2, 2008 at 2:53 pm
Monica: Casa de Piatra!!! Noroc si fericire!!! … Si nervi de otel!!!!!! :))) (jk)
Departe: No worries, cata vreme Wordpresu’ nu cere chirie pe metru patrat folosit, e okapa
Btw, ca vad ca te agiti sa vezi cine vine mai spre tine, ne putem intalni oricand la Paris. Ca io tot asa zic cu ai mei prieteni dragi raspanditi care pe unde, ca odata si odata ne intalnim toti la Paris de Rev 
mai 2, 2008 at 2:58 pm
Monica: tocmai citii ca-ti place Jeni Acterian. I-am citit jurnalul in liceu, imprumutasem cartea de la o colega. Si incerc s-o regasesc de ani de zile. Stii cumva daca s-a re-editat undeva? Merci
mai 3, 2008 at 7:39 am
@Departe: trec Oceanul
Mama e trista rau..Mama pe care o vad de fix trei ori pe an, de aici de la Bucuresti 
@Ana Maria, s-a reeditat anul trecut, la Humanitas,cu poza ei pe coperta. tu ai citit, ca mine, varianta aia mai galbejita, nu?
mai 3, 2008 at 10:23 am
Monica: Nu mai stiu cum era coperta. Fusese prima editie, oricum, prin ‘92-’93.
Welcome on the other side of the ocean!
mai 3, 2008 at 5:54 pm
Multumesc, si multam fain si pentru celelalte urari, ma fastacisem si am uitat sa multumesc
Leave a Reply