Azi dupa-masa, ma sui in tren si astept linistita sa soseasca ora plecarii. Dupa vreo 10 minute de asteptare, imi suna telefonul. Era jumatatea mea americana.
Eu: “Hello?”
El: “Hi. Do you….”
(si nu mai aud nimic pt ca trenul se pune in miscare, conductorul urla ceva super tare in difuzor si semnalul in gara e prost de tot)
Eu: “I can’t hear anything right now. I’ll call you back in a minute”
El: “No, I’ll wait”
(dupa 30 de secunde)
Eu: “What’s up?”
El: “Do you see anybody in the train that you are able to recognize?”
Eu: “What are you talking about?”
El: “Look to your left”
Si cine statea la un metru de mine, cu telefonul la ureche si un ranjet satisfacut intins de la o ureche la cealalta? Da, chiar el. Cica ma vazuse de cand m-am suit si si-a dat seama ca asteapta degeaba, nu o sa-l vad pina la coborare. Avea dreptate 
3 Comentarii
aprilie 29, 2008 la 5:20 am
aha, deci ai trecut cu bine proba de foc…..reversul medaliei este el de ce nu isi vede de treaba in tren si se uita in jur dupa femei?!
mai 1, 2008 la 3:16 pm
mai 1, 2008 la 4:11 pm
Departe: punct ochit! Tre’ sa-l intreb
Elena: Candva o sa dai si o bere pe chestia asta, nu?