Un fel de Paste

Jump to Comments

Hristos a Inviat!

Ieri imi imaginam cum o sa scriu postul asta, despre cum erau Pastele cand eram mica si mergeam la bunici, la Adalin. Acolo Invierea era la 3 dimineata, pentru ca impartzeam preotul cu satul vecin si trebuia sa asteptam pina termina slujba dincolo. Bunica ne trezea pe toti, iar bunicul ne aducea un lighean cu apa, sa ne spalam pe fatza, in care punea un ban, un ou rosu si o urzica (cred ca insemna ceva de genul- sa ai bani, sa ai de-ale gurii si sa fii iute/aspru la munca).  

Dintotdeauna slujba de Inviere a fost favorita mea, din mai multe motive: din pricina bisericutzei de pe deal, din Adalin, din cauza momentului cand preotul bate cu crucea in usa, din cauza ca era in miez de noapte sau poate toate astea la un loc. Cat am stat in Romania, 25 de ani, o singura data am petrecut Pastele in Cluj; eram in liceu si am vrut sa fiu si io cool si sa merg cu colegii la Catedrala. Si am mers, dar nimic nu mi s-a parut religios, unii aveau sticle cu alcool in mana, era galagie si nu puteai spune exact daca era Invierea sau castigase Romania ceva meci de fotbal.

La biserica romaneasca unde am mers azi-noapte si unde merg de cativa ani, atmosfera e undeva intre biserica din Adalin si Catedrala din Cluj. Lumea se poarta civilizat si pios, insa lipseste ceva, nu stiu anume ce, dar nu ma simt ca “acasa”.

In Duminica Pastelor, nu se tinea liturghie la tzara. Tot satul se intalnea insa in curtea bisericii, unde avea loc “Brishcalitul”, un obicei super haios. Doi-trei barbati mai indraznezti il prindeau la mijloc pe un altul, ii ridicau un picior in sus si, cu o scandura mica, il loveau usor in talpa zicand: “Una-una-doua-douzeci-si-noua. Asta-i Simionu’ lui Gavris si toamna trecuta, cand s-o dus dupa lemne in padure….” si spuneau in gura mare ce anume facuse respectivul. De obicei, povestile erau haioase, poate usor exagerate si spuse cu mult haz.

Dupa ce se incheia “Brishcalitul”, toata lumea mergea in Ratul Colnicilor, un deal cu multe flori, in special “Breaban” si “Florile Pastelor”, la care nici astazi nu stiu cum li se spune intr-o denumire mai oficiala,  si lumea, imbracata de sarbatoare, se aduna in grupuri si povesteau si ciocneau oua. Intotdeauna o sa asociez mersul in Rat cu rochiile si pantofii noi ce le primeam de fiecare data, de Paste, de la ai mei. Ma simteam gatita ca de sarbatoare si eram foarte incantata intotdeauna de noile tzinute.

Mama mi-a spus ieri ca nu prea mai merge nimeni in Ratul Colnicilor si nici “Brishcalit” nu mai exista. Ai mei si inca o familie au fost singurii care au mai pastrat traditia cu mersul pe dealul cu flori.  

 

Later edit: Tot ieri imi imaginam cum o sa scriu ca ne-am petrecut azi Pastele la o familie de greci, unde am ciocnit oua cu bulgari, sarbi si americani si am mancat miel facut la rotisor. Io ma pregatisem cu oua rosii, drob, prajitura si doua sticle de Murfatlar.

Numai ca pe cand sa ne suim in masina, ia masina de unde nu-i. Minunatii, rapizii si eficientii angajati ai minunate si “eficientei” Primarii din Chicago, ne luasera masina pe sus. Si pe toate celalalte masini care erau parcate azi-noapte pe strada noastra. Cand am sunat sa aflam ce naiba se intamplase, ni s-a spus ca cica fusese ceva “neighborhood race” si ca cica fusesera lipite anunturi pe stalpi si copaci. Anunturi my ass! E drept ca era tarziu si eram franta cand am venit asta-noapte de la Inviere, dar n-am vazut nici jumatate de anunt.

Nu ne-a ramas decat sa injuram cu naduf, sa facem poze cu anunturile lipsa si sa mergem sa luam masina. Excursie care l-a costat pe hubbie 4 ore pierdute (intrucat nu numai io am fost idioata, ci jumatate din cartier si coada la ridicat masinile a fost cat China), 160 de dolari (ca altfel nu vezi masina) si, in loc de miel rotisat, o masa de Paste in 3, la noi acasa, la 6 seara.

Asa ca, in spiritul minunat al Sarbatorilor, nu-mi ramane decat sa le urez “eficientilor” de la Primarie: MUIE! Ati reusit sa-mi stricati o zi pe care o asteptasem cu nerabdare si pentru care avusesem cu totul si cu totul alte planuri!

Singurul motiv pentru care am scris o adaugare la textul initial cat de cat in propozitii si nu ceva de genul MUIE!MUIE!MUIE! e ca am desfacut cele doua sticle de Murfatlar, care au avut efectul scontat: de calmare   

 

5 Comentarii

Filed under Casnice, Chicago, Only in America, Uncategorized