Ciudatzenii, ciudatzenii…

Jump to Comments

(sau despre cum reusesc unii sa te faca sa crezi ca esti ok si normal, altii sunt cei care au PROBLEME SERIOASE!)

Azi ieseam de la munca, dupa o zi foarte interesanta, bulversata si nestiind ce sa mai cred, mai ales despre mine. Si cum mergeam asa grabita, sa prind trenul, faceam planuri peste planuri, pentru un viitor mai bun si mai luminos. 

 La un moment dat, asteptand la semafor, vad un autobuz de ala mare, cu acordeon, virand spre dreapta, in mijlocul intersectiei. Si un tip tanar si foarte decent si business-like imbracat, impingandu-se cu toata puterea in usa din fatza a autobuzului. Incerc sa-mi dau seama ce naiba vrea. Se impingea cu o fortza, de zici ca ultima lui misiune pe ziua de azi era sa rastoarne autobuzul, chiar daca asta l-ar fi costat viatza. Cand soferitza vireaza mai spre dreapta, tipul se posteaza fix in fatza autobuzului aflat in continua miscare, si bate cu pumnii in parbriz si incepe sa urle: “YOU SAW ME! YOU SAW ME!” This is so fucking weird. Vreau neaparat sa vad cum se termina. Semaforul meu se face verde, tipul trece din nou pe partea cu usa si continua sa alerge pe langa autobuz. Nu stiu daca soferitza l-a lasat sau nu sa se suie, ca banuiesc ca despre asta era vorba, chiar daca n-as baga mana in foc. Dar eram in stare sa ma bag printre masini, in mijlocul strazii, sa vad deznodamantul.

Si de atunci ma tot gandesc ce anume il poate aduce pe un om, intr-un asa hal de disperare, incat sa actioneze ca si cum autobuzul ala ar fi fost ultima lui sansa si, daca nu s-ar fi urcat in el, ar fi cazut prada extraterestrilor, care l-ar fi rapit si ar fi facut experimente pe el.

Ei bine, tocmai ca sa n-o iau si io razna si sa ma dedau la cine stie ce acte de astea de mare drama si spectacol, ieri am decis sa ma inscriu la un curs de yoga, mai ales ca e platit de firma unde prestez. Cine ma cunoaste stie ca sunt orice, numai meditativo-pacifisto-hai-sa ne-unim-cu-natura-si fluxul-energetic-pozitiv nu sunt. Dar m-am intrebat intotdeauna oare ce-o fi cu yoga asta si am zis ca n-am ce pierde, asa ca incerc. Si era si ziua mea si ma simteam bine si foarte pozitiva.

A fost fain. Mult mai multa miscare si mai ales intindere a oaselor si ligamentelor si muschilor decat credeam si mult mai putina meditatie si chestii de astea ciudate. Cel mai misto a fost insa sa vad o gramada de colegi si sefi, imbracati in short sau maieu, dupa ce, timp de cativa ani, ii vezi numai in haine sobre. Mi-a placut, ma mai duc, desi mai toate partile corpului meu se vaita de durere si febra musculara.

2 Comments

Filed under Chicago, Only in America