Impresii de mini-vacanta- o compunere cu final neasteptat

Jump to Comments

Azi, cand am vazut cum ningea afara (mentionez ca e 27 martie!!!), mi-am dat seama ca gandul meu, de a ma ascunde in loc sa ma sui in avionul spre Chicago, nici macar n-a fost asa de nebunesc cum am crezut. NU mai vreau iarna si zapada in urmatorii ZECE ani!!! M-am saturat si mi-a ajuns. Fac bube pe piele numai cand ma gandesc ca iarasi tre’ sa-mi pun pulovarul gros de lana si sa-mi bag picioarele in sosete si ghete. Vreau sandale, prin care degetele de la picioare sa zambeasca soarelui. Asa cum au zambit in Florida, zilele trecute.

Am inceput vacanta cu emotii, din cauza unei furtuni de zapada ce se anunta amenintatoare peste zborurile din Chicago, insa am avut noroc si de data asta. Nu stiu cum se face ca, de cate ori plecam in vacante de astea scurte, mama natura musai sa ne dea emotii: inainte de a pleca la Lake Tahoe (sa ne casatorim), a fost furtuna; intr-o alta mini-vacanta in Florida, am prins ultimul avion, cu care am zburat cu fatza spre uraganul Katrina. Atunci am vazut jumate de cer albastru, jumate negru. Ne-am ratat (noi si uraganul) la cateva ore distanta.

Anyway, Florida here I come. Caldura, soarele in apus, palmieri, briza…. NU-MAI-VREAU-SA-PLEC-DE-AICI! Pinguinu’ nostru in forma maxima. Cum el plecase cu doua zile inaintea mea, cand m-a vazut a dat primele semne cum ca ar recunoaste in persoana din fatza lui pe cea care s-a straduit sa puna cu succes in practica verbul “PUUUUSHHH”.

Am fost la mall, sa facem poze cu Iepurasul, asta fiind primul Paste al pinguinului. Am fost la restaurant sa mancam peshte, peshte si iar peshte. Daca stiu aia sa gateasca ceva ca lumea in Florida, ala e peshtele. Cat or fi de renumiti bucatarii din Chicago, da’ io inca n-am mancat peshte la gratar, care sa ma aduca in pragul dependentei, ca sandwichul cu delfin. In ultima zi, cand mi-am comandat iarasi aceeasi chestie, socru-meu a zis “You’re eating so much dolphin, you’re gonna turn into one” 

Am avut 3 tentative de a merge la plaja, la ocean: prima oara a inceput sa ploua, a doua oara la fel, iar a treia oara ne sufla vantul tot nisipul in fatza, incat pinguinul s-a speriat si a inceput sa planga, nestiind ce sunt chestiile alea care-l pisca de fatza. Asa ca ne-am dus acasa si ne-am balacit in piscina. Uite de aia imi place mie acolo, ca ai de unde alege!

Am fost si la biserica de Paste. Socrii, sotul si pruncul mi-s toti catolici. Io in Romania, n-am fost la slujbe catolice, dar aici mi se par atat de simplificate, ca nu simti ca e duminica Pastelor sau doar o duminica oarecare. Si atitudinea oamenilor e asemanatoare, in sensul ca sarbatoresc Pastele, dar nu fac mare tambalau din asta. Soacra-mea a impodobit o creanga de pom inverzit, cu oua de plastic colorate si legate cu snur, precum globurile. In rest, am mancat mancaruri obisnuite, n-am ciocnit oua, nici nu le-am mai vopsit, ca nu prea a interesat pe nimeni sa le vopseasca.

Cat am stat acolo, bunicii l-au dorit pe nepot in camera lor, noapte de noapte, UUUURRRRAAAA!!!!, am dormit ca-n vremurile de-dinainte-de-bebe, pina la 9-10 dimineata. Sometimes I really miss you, my child-free life! Ba mai mult, am iesit la cina, tot numai noi doi, pe malul apei, romantic, romantic…Ah, nu da Domnul sa gasim odata joburile alea!!!

Inainte de plecare, am primit un plic de la soacra-mea. Aici ar fi momentul sa mentionez ca singura mea retinere de a ma muta in Florida a fost teama de a fi atat de aproape de socrii tot timpul, mai ales ca uneori avem pareri total opuse, despre politica, cresterea copiilor sau pur si simplu starea vremii. Ei bine, in plicul primit, era o felicitare pe care scria: “To a special daughter in law”, plus alte chestii de genul “esti dulce ca un tort, luminoasa ca un bucht de flori, ne implinesti familia, te iubim”. Amin!

2 Comentarii

Filed under Bebele, Casnice, Fericiri, Only in America