E al meu clar

Jump to Comments

Pinguinul nostru drag iubeste sa iasa din casa: la plimbare, la restaurant, la mall, oriunde, numai sa fie oameni in jur. Sau case. Sau pur si simplu sa-i treaca vantul pe langa urechi. Cand iesim, devine o alta persoana. Imi vine sa-l intreb, de fiecare data, unde l-a lasat pe Ghitza si cine-i copilu’ tacut si cu multa luare aminte care l-a inlocuit.

Azi am iesit la plimbare in cartier si am intrat sa bem o bere la Chicago Brauhaus, un restaurant nemtzesc, cu muzica live. Cum ne asezam, incepe sa cercetze localul cu 10 perechi de ochi, se uita atent dupa fiecare persoana care trece pe langa masa noastra si, evident, le zambeste smecher cam tuturor chelneritzelor. Cand incepe insa trupa sa cante, uita de ele, uita de mama, de tata, de el… Imi venea sa-l bat pe umar sa-i amintesc sa mai insipre si expire si sa-i spun ca inca ii mai este permis sa clipeasca. Sincer, nu stiu ce s-a alege de viitorul pictat de tac-su in culori de baseball…deocamdata predomina latura artistica (which, of course, I kinda like better )

1 comentariu

Filed under Bebele, Casnice