februarie 9, 2008...1:46 am
O vinere cu sfarsit maretz. La propriu
Azi a fost o vineri extrem de lunga. Cu toate ca am dormit neintoarsa toata noaptea, m-am trezit epuizata. Pentru ca de doua saptamani incoace, pinguinul a decis ca e momentul sa-si exploreze patutzul cat ii noaptea de lunga si in escapadele lui de la capatai la picioare, isi pierde de 50 de mii de ori biberonul. Si incepe sa strige dupa ajutor. Si asa ca in ultimele 10 nopti, m-am trezit si de cate 10 ori pe noapte, sa-i bag biberonul in gura. SA TACA!!!! Pina aseara, cand mi-a venit geniala idee sa i-l prind cu o “prinzatoare”, care nu-i decat un snur, care la un capat are o clama, iar la celalalt biberonul. A dormit ca un prunc. Si io la fel.
La serviciu a fost cum a fost pina in pauza de lunch, dupa care a fost absolut chinuitor. Nici macar internetul cel vast nu m-a salvat de la plict, iritare, plus o durere de cap de tip pms, de simtzeam cum imi ies sageti prin craniu. Sau imi intra. Nu conteaza. Am bagat ibuprofene cam la doua ore. De siguranta.
Catre seara, am plecat la o sindrofie intre fomei. Toate romance. La una din ele acasa. In casa cea noua, mare si frumoasa. Dna cu pricina, gazda, e sotia unui domn instarit, asa ca am vazut o casa ca in filme. In alea bune. Casa amenajata de o designaritza, tot romanca. Atata am de zis: apartamentul nostru incape in dormitorul copilului lor, intr-o baie am vazut o chiuveta visinie in forma de floare cu 4 petale, holul principal e cat ala al Teatrului National din Cluj. Gazdele- niste oameni exemplari; in ciuda abundentei materiale, extrem de modesti si cu mult bun simt. Chestie destul de rar intalnita la acest nivel de avutie.
Chit ca m-am simtit din nou o Cenusareasa mica si nacajita, am fost oarecum incantata ca, uite dom’le, pt unii visul american nu numai ca exista, da’ se si realizeaza. Al meu nu e asa de maretz, dar ma gandesc ca n-o fi nici imposibil. Si parca m-a mai lasat si durerea de cap. O fi fost feng-shuiu’ casei :)
3 Comentarii
februarie 11, 2008 la 2:32 am
da’ ce job are domnu’ ăla de e aşa înstărit? noi nu putem ca el oare?
februarie 11, 2008 la 4:51 am
N-are job, e om de afaceri. Astia cu job-uri nu ajung asa instariti. (si-aici ar fi bun un icon de rasu’-plansu’
februarie 11, 2008 la 11:36 am
Omul are tot respectul meu pentru ca a muncit sa-si faca ce are. A inceput prin anii ‘80, cu o firma mica, si si-a tot adaugat intre timp. Din ciclul “Am vazut si romani harnici si cinstiti”
Lasă un Răspuns