Craciun la Adalin

Jump to Comments

Pina astazi n-am simtit ca vine Craciunul. Si m-a luat asa, dintr-odata si pe neasteptate. Il leganam pe bebe s-adoarma si-am inceput sa-i cant: “Sara Craciunului nost/Mare bucurie o fost/Si-o fost bucurie-n lume/De asa mare minune….”. Nu stiu cum si de unde mi-a venit si nici cand au inceput sa-mi curga lacrimile. Si m-a apucat un dor cumplit de Craciun si de Adalin. De Craciun la Adalin, cu mama Nicuta si tata Simion.

De regula, mama ne cerea de la scoala, cam cu o saptamana inainte de vacanta. Umplea masina de copii si ne ducea la tara. Imi amintesc de crengile pline de zapada, din dealul Ogrutului, care se aplecau pina aproape de parbriz, si de drumul din Drag in Adalin, cu numai doua urme de roti prin zapada. Si de mama Nicuta, care ne astepta inototdeauna cu mancare buna si cu mare bucurie.

In ziua de Ajun, era forfoteala cea mai mare. Bunicu’ pregatea merele si nucile pt copii, umplea laditza de la soba cu lemne, sa fie pt toata noaptea, matura zapada de la scari pina la poarta, si de la poarta, pina in drum. Sa poata intra colindatorii. Si mama Nicuta facea sarmale si “prajitura cu salicale” si aducea pecie si carnati inghetati, din cohe, pentru friptura. Si-apoi, mai spre dupa-masa, ne facea baie si ne culca, sa fim odihniti si sa putem umbla la colindat. Si ea spala pe jos si mai deretica ce mai era de dereticat si-apoi isi desfacea parul cel luuuuung si si-l facea cu otet si si-l impletea in doua cozi si si-l prindea iarasi in coc, la spate. Si ne pregatea apoi straitzele, tesute tot de ea, si ne imbraca frumos si mergeam la colindat.

Pe vremea aia, aproape la fiecare casa, veneau copii si nepoti, de pe Cluj si Zalau si poate si mai departe, de pe la Bucuresti. Baietii mergeau cu “steaua”, facuta dintr-o sita si o coada de matura si impodobita cu hartie creponata si staniol si clopotei. Iar noi, fetele, mergeam in grupuri de cate noua-zece si ne adunam frumusel la usa oamenilor si urlam din toti rarunchii:  “Lasa-ni-i  gazda a colinda?”, iar gazda zicea: “Lasa, lasa!”, si noi incepeam ”corinda”; de cele mai multe ori cantam “Rasuna cant pe seara”. Si-apoi intram in casa si oamenii ne intrebau care ale cui suntem si ce fac parintii si bunicii si ne imbiau cu suc si cu prajitura si ne dadeau nuci si mere, sa le punem in straitza. Si colindam asa toata noaptea de Craciun, pina nu mai puteam de oboseala si spatele ne durea de greutatea merelor si a nucilor adunate.

Nu cred c-am petrecut mai mult de un Craciun in Cluj. Nu mi s-a parut nicioadata c-ar avea nimic din farmecul celui petrecut la tara. Prea multe masini si prea mult zgomot si prea multa civilizatie. Mie imi placeau batranii din Adalin si imi placea sa-i colind in fiecare an, sa vad cum si-au impodobit casa, cu cele mai faine lipideie si tzoluri, facute de mana femeilor. Si imi placeau fetzele de perna frumos brodate si cearsaful cu dantele, ce musai trebuia sa se vada “cam de un lat de mana de sub lipideu”. Si-mi placea ca-n fiecare casa era cald si mirosea a sarmale si-a paine de casa si-a friptura de porc. Si batranii erau peste poate de fericiti ca le era casa plina.

In fiecare an, incerc sa re-creez, cat pot, Cracunul copilariei mele. Si musai sa am friptura de porc prajita in untura proapsata, ca sa miroase, cum mirosea la Adalin. Si sarmale si paine proaspata. Abia astept sa-l pot invata pe Paul colinde romanesti si ma gandesc ca poate-i fac chiar si o stea. Ca la Adalin. Si poate odata, chiar o sa mergem acolo, de Craciun. Si cu toate ca multi din batranii copilariei mele nu mai sunt, mama Nicuta si tata Simion o sa fie acolo si-o sa ne-astepte cu mancare buna si cu mare, mare bucurie.

8 Comentarii

Filed under Fericiri, Romania, Uncategorized