Turist in Romania (II)

Jump to Comments

A doua saptamana a fost un pic mai ok. Poate si pt ca ma  obisnuisem cu ritmul ultra lejer in care se misca toti si toate.

Am fost in vizita la bunici, la Adalin. Dragii de ei ma intrebau la fiecare 5 minute: “Asa-i ca lasi copilul aici, la noi, pina la primavara?” :). Ca de fiecare data, ne-am despartit tare greu unii de altii, cu lacrimi si promisiuni.

Am fost apoi la meciul Romania-Olanda, unde ne-am simtit excelent. Stadionul CFR arata super si o sa arate si mai bine cand il termina. Minusuri: nu se vindea bere cu alcool, nu se vindeau semintze (MECI FARA SEMINTZE????) si fumatul excesiv.  

Am mai vrut sa mergem la Transilvania Jazz Festival, dar dupa prima seara, la Diesel, ne-am linistit. A mai scris si Laura aici despre fiasco-ul total. Noua nu ne-a placut atitudinea chelneritei pusa pe post de casieritza, la intrare. Ajunseseram cu vreo 45 de minute dupa ora inceperii concertului: “Mai putem intra?”. Ea, cu cu mainile in san, postandu-se in milocul drumului: “Puteti, daca aveti bani”. Incercase sa faca o gluma, cred. Biletul ni s-a parut foarte scump (50 de RON/persoana), mai ales ca show-ul s-a terminat cam pe la miezul noptii. Durase, in total, vreo ora jumate, cu pauze cu tot. O mica (inevitabila) comparatie: in Chicago, la Green Mill (unul din celebrele localuri de jazz din oras), un bilet costa 7 dolari/pers, iar showul tine pina la 2-3 dimineata. Asta e…

Sambata dimineata, 13 octombrie, am pornit-o dis-de-dimineata spre State. Din nou aventuri cu Taromul. Am ajuns primii la check-in, in Cluj. Tipa de la ghiseu era noua si habar nu avea cum si ce tre’ sa faca. Asa ca ne-am trezit ca pt Milano-Chicago, ne daduse scaune complet aiurea. Mie si copilului in fata, sotzului in spate. Cand am realizat, m-am intors la ghiseu, sa le cer sa ne puna impreuna. Nu de alta, dar e greu de una singura, cu un copil de 5 luni, atata amar de drum. Tipa de la Tarom (ca ei se ocupau de portiunea Cluj-Milano) da din umeri, ca nu e vina ei, ca ea nu mai poate schimba nimic in sistem (daca sistemul e de vina, de ce dracu’ nu-l imbunatatiti???). Cer cu “supervisorul”, vine seful de tura: “Poti sa mai faci ceva?”, o intreaba. “Nu”. “Nu mai poate sa faca nimic, dna”, imi raspunde ca boul. Halal sef! Grea munca! Solicitanta!

Ma duc furioasa in incaperea unde ar fi trebuit sa fie reprezentatii Alitalia, ca doar lor le-am dat o gramada de bani pe bilete. Le povestesc tevatura, ridica din umeri, ca prostii: “Ce sa facem, dna?”. Le sugerez sa sune in Italia, sa-mi rezerve aia doua locuri impreuna, ca pe cand ajug eu in Milano, avionul e plin si sigur n-o sa se mai poata face nimic. “Pai noi n-avem numar din Italia!!!!”. Am lasat-o balta. Eram turata la maximum, abia asteptam sa plec. Inca o data Taromul si-a dat examenul. Vorba lui Istodor, de la Catzavencu: MURITI, FRAIERILOR!

Am facut vama si ne-am dus in incaperea care ar trebui sa fie “poarta de imbarcare”, mult prea mica pentru multimea de oameni care astepta. Nimeni nu anunta cand incepe boardingul, nu exista pre-boarding pt familiile cu copii, lumea se imbulzeste de parca ar conta cine ajunge primul in avion.

In final, dupa ce urcam in avionul spre Chicago, stewardesa a reusit sa convinga cateva persoane, sa schimbe locurile cu noi. Abia acolo am realizat ca tampita de la ghiseu, din Cluj, imi daduse mie si copilului scaunul de langa iesirea de urgenta. Asa ca a fost musai sa fiu mutata si de acolo, intrucat e ilegal.
 

Si ca ziua se sa incheie in aceeasi nota, prietena Dendria, pe care o rugasem sa ne ia de la aeroport, a venit fara scaun de masina pt copil (nu m-ar deranja sa-l tin in brate, decat ca e total interzis). Pe ea am iertat-o, stiind ca a fost total fara intentie. Pina a venit ea cu scaunul, am intrat inapoi in aeroport, sa mancam un hamburger. Nimic nu miroase mai a America, decat Mc Donald’s-ul. Traisca!

2 Comentarii

Filed under Romania