O zi intreaga despre compromis

Jump to Comments

Nu stiu daca intamplator sau nu, dar tema principala a zilei de duminica a fost compromisul. Dimineata, am fost la biserica si preotul a vorbit in predica, despre fundamentalistii religiosi. Spunea ca astia cred doar in “alb sau negru, totul sau nimic”. Si mai spunea, in intelepciunea lui, ca asta e cel mai usor, sa alegi intre alb si negru, sa refuzi orice compromis. Cand e vorba de “gri”, acolo-i mai complicat. 

Dintotdeauna am fost( relativ) intransigenta; m-am declarat cu bravura adepta lui “alb sau negru”, am urat zonele gri, dar abia acum am realizat ca, intr-adevar distinctia asta-i cel mai usor de facut. Abia acum am realizat ca refuzam compromisul doar pentru ca ma punea intr-o situatie dificila, in care nu ma simteam comfortabil; era prea mult de lucru, prea mult de analizat. Dar cate situatii se pot reduce la un simplu “alb/negru”?

Tot duminica, dupa-masa, ma uit la un film, “One true thing”, film plangacios de femei, cu Meryl Streep si Renee Zellweger. Era vorba despre un tata profesor universitar, o mama casnica, o fata ziarista si un fiu student la Harvard. Centrul familiei e tatal, toti il venereaza, el stie asta, ii place rolul etc. Cand mama se imbolnaveste de cancer in ultima faza, fata isi lasa jobul si vine sa stea cu maica-sa (care, de altfel, o iritase mai mereu si pentru care nu avea pic de respect intelectual; nu era asa desteapta ca tac-su, cum ar veni).  Si petrecand ea asa mai multa vreme, in casa parinteasca, isi da seama ca treburile stau un pic diferit, ca maica-sa stia un pic mai mult decat sa faca de mancare si curatenie si ca intelectualu’ de tac-su se culca cu femei si bea mai mult decat era ok. Plus ca nici nu era asa mare scriitor, cum ii placea sa se tina. Fata crede ca maica-sa nu stie nimic despre toate astea, insa intr-o ultima conversatie serioasa si dureroasa, aceasta ii spune ca nimic din ce stie fiica-sa nu ii e strain, ca “sunt atatea seri, cand te culci obosita si sfarsita si gata sa depui armele, dar te trezesti dimineata, simti aroma cafelei proaspete in toata casa, iti vezi copii pieptanati si aranjati, si parca toate capata iarasi sens”; ca, “da, el e stalpul familiei si fara el, familia n-ar mai avea sens”.

Simt si acuma mirosul acelei cafele in nari, dar tot nu pot pricepe cum pot unele femei sa treaca peste chestiile ALEA? Si,uite asa, revin la alb/negrul meu. Si ma intreb cata vreme m-oi putea tine departe de zona gri…? Si oare fi-va aroma acelei cafele indeajuns si pentru mine…?

2 Comentarii

Filed under Filme, Muieresti, Nelinisti