august 11, 2007...1:33 am
Gradinile gri si triste
La indemnul unei colege, am inchiriat “Grey Gardens”, un film documentar despre Edith Bouvier Beale si fiica-sa, Little Eddie, matusa si, respectiv, verisoara primara a lui Jackie Kennedy. Povestea lor e frumoasa si trista, iar cele doua isi joaca propriile roluri.
Pe scurt: Edith Bouvier Beale (Big Eddie) face parte din aristocratia americana, insa, in urma divortului, ramane doar cu o vila somptuoasa, in Hamptons, Long Island. La 30 si ceva de ani, Little Eddie paraseste New York-ul si se muta la Grey Gardens (proprietatea lor), ca sa-i tina companie maica-sii. Aproape fara nici o sursa de venit, viata celor doua foste aristocrate se deterioreaza cu fiecare zi. Casa se umple de pisici si ratoni si fecalele acestora, peretii se cojesc, gradina se umple de buruieni. Ele isi pierd treptat mintile.
Documentarul a fost facut in ‘76, de fratii Maysles, pornind de la faptul ca cele doua Eddie tinusera, in ‘72, prima pagina a ziarelor. Departamentul de Sanatate din zona in care locuiau, (una din cele mai bogate din State, pina si astazi), le-au amenintat ca le confisca proprietatea, din cauza conditiilor de mizerie totala in care traiau. Ca atare, Jackie Kennedy le-a dat un cec de 25 de mii de dolari, pentru reparatii, si asa si-au salvat casa de pe malul Atlanticului.
Filmul nu prezinta fapte , ci franturi de viata. Un film al contrastelor dintre un trecut fastuos si un prezent de mizerie. Little Eddie e obsedata de moda, insa hainele ei sunt aproape zdrente. Asta nu o impiedica sa fie originala, ba chiar chic. In loc de fusta, isi leaga un jerseu in jurul picioarelor si isi acopera in permanenta capul aproape chel, cu un batic sau ciorap sau maneca unui fost pulovar, pe care prinde insa o brosa minunata, o amintire a unei vieti definitiv apuse. Repeta obsesiv ca nu s-a maritat, din cauza mamei sale, careia nu i-a placut de nici unul din cei care au curtat-o. Batrana Eddie are si ea obsesiile ei: pisicile si cantecele din tinerete. Pe patul ei sunt ziare, fecale de pisica, ba chiar si un resou pe care gateste. Iubeste palariile mari, pe care si le pune in cap, cand canta. Langa pat, zace rezemat de perete, un portret al ei din tinerete- o tanara din anii ‘30, cu rochie scumpa si perle autentice. In spatele tabloului, pisicile isi fac acum nevoile.
Mi-a placut teribil cum vorbesc, cu accent si vocabular de aristocrate (”absolutely divine, my darling”), cum traiesc continuu intr-o stare de denial total, cum se considera in continuare high-society.
Una din cele mai sugestive si triste scene: batrana ii spune fiicei ca vrea “liver pate”, iar ea ii unge mancare de pisica, pe un biscuit, dar ca sa nu-si dea maica-sa seama ce e, ii pune sos de lamaie pe deasupra.
Ironia intregii lor povesti este ca amandoua isi dorisera toata viata sa fie celebre. Si au devenit, insa abia dupa ce viata lor nu era cu mult diferita de cea a cersetorilor din New York.
Lasă un Răspuns