Inainte de a-l duce pe G. pentru prima oara in Romania, pe vremea cand inca nu era decat “boyfriend”, l-am tot pregatit (psihic) despre ce urma sa vada. Mi-era mai cu seama teama de reactia lui, cand o sa-l duc la bunici, la Adalin. Si i-am tot spus ca drumul nu e asfaltat, ca acolo bem apa de la fantana, ca nu este dus, nici WC in casa etc. Si el tot imi spunea sa ma linistesc, a mai fost si el la tara, are si el rude “in the middle of nowhere”. Si io-i spuneam ca “la tara” in America e fuuuarte diferit de “la tara” in Romania (chiat ca nu prea fusesem, cu adevarat, la tara, in America). Ce mai, omul n-a fost socat catusi de putin. Din contra, i-a placut foarte (mai putin partea cu dushul lipsa si WC-ul in curte).
De 4 iulie, am fost si io, in sfarsit, la rubedeniile americane de la tara, “in the middle of nowhere”, mai precis in Missouri, la vreo 150 km sud de St. Louis.

Precum se vede, nici ei nu au asfalt pe drum. De altfel, am fost de-a dreptul socata de asemanarile de peisaj de aici, cu cele ale satelor din jurul Clujului.

Drumul asta, mai cu seama, pe langa padure, seamana cu cel de-l strabateam regulat la Adalin, cand mergeam la sapa sau la fan. M-am plimbat de una singura in sus si in jos, imaginandu-ma la mii de kilometri departare.
In timpul asta, Ghitz descoperea si el frumusetea vietii la tara, mai ales cand ai o balta mare cu pesti, in spatele casei si o mie de pietricele de aruncat in apa.

Dupa ce aruncat a douasutecinzecisicincea pietricica, a inceput sa se plictiseasca si s-a aratat foarte interesat in broscutele ce topaiau in jurul lui. Nonsalant, a prins una in mana, de parca ar fi fost de jucarie,si i-a intins-o lui bunicu-so, s-o puna in carligul unditei. Cand a vazut primul peste, de aproape, si-a bagat mana direct in gurla lui.

Pescarul este verisorul de la tara, un baiat foarte talentat la sculpturi in lemn. Proiectul lui de final de liceu a fost un dulap, in care isi tine bunicu-sau armele (sa nu uitam ca suntem, totusi, in inima Americii, unde la multe case, flutura drapelul confederal).
La masa, ne-am ghiftuit, bineinteles, cu costite de porc afumate si prajite pe gratar, salata de cartofi, coleslaw (un fel de salata de varza, cu maioneza), fasole boabe la cuptor, cu sos barbeque, si “coconut pie”, la desert. Toate absolut delicioase. Spre supriza noastra, matusa de la tara le comandase de la “joint-ul” din sat, o cladire toata din scanduri invechite gri, exact ca alea de se vad in filmwele western. N-am poza
Am, insa, poza perfecta de incheiere a zilei:

Eram pe drumul de intoarcere, la iesirea din sat, cand atat G., cat si tac-su, si-au gasit cate-o capusa in cap. Ne-am dat jos (langa acest cimtir al eroilor?), ca sa ne “capushim”. Ghitz nu stia exact ce se intampla. Era extenuat si nu vroia decat sa fie lasat in pace. Fusese the best 4th of July of his life!

Nu stiu de ce am fost asa surprinsa, poate trebuia sa ma gandesc ca de la cinematografe si fast-food drive-in, la biserica drive-in nu e decat un hop!
Am terminat de citit “Eat, Pray, Love”. Pfu! Am tot vrut sa mi-o iau, de cand i-am vazut coperta si i-am citit, sprintzar, diversele ei descrieri. In final, am primit-o cadou (Lilica, mersi